Concursul Naţional de Scenarii: behind the scenes

Îmi aduc aminte că acum 6 ani lucrurile stăteau puţin altfel.
Scenariile se înscriau în concurs trimise prin poştă sau aduse pur şi simplu de autori la sediul TIFF din Bucureşti. Văd şi acum scenarii scrise la indigo, de mână, unele aproape imposibil de descifrat. Şi atunci ca şi acum, juriul le citea cu atenţie şi le dezbătea în şedintele ce aveau loc pe parcursul acestei etape.
Niciodată n-am putut citi scenariile dinainte, cum n-am putut ști niciodată cine le-a scris, până în momentul în care se decideau finaliştii. E foarte interesant să participi la toate întâlnirile de jurizare în calitate de coordonator al proiectului şi să-i auzi pe cei 5 membri dezbătînd subiect după subiect, fără să ai habar despre ce vorbesc. Şi uneori sunt discuţii aprinse şi interminabile în care se susţin puncte de vedere. După primul an m-am liniştit. Am înţeles că cei 5 işi fac treaba impecabil, citesc cu atenţie şi ştiu foarte bine să aleagă. Apoi îşi motivează alegerile împreună şi nu uită să sugereze ce ar putea fi îmbunătăţit din perspectiva lor.

Pentru mine momentul cel mai puternic este acela în care mă întâlnesc cu finaliştii la Cluj, la TIFF. Asta se întâmplă în fiecare an şi mi-e atât de dragă întâlnirea asta încât n-aş schimba-o cu nimic în lume.
Le simt emoţiile, ştiu că încearcă să găsească un semn la mine, o privire, caută un cuvânt care să le spună cine este câştigătorul. Ei bine, asta nu se va întâmpla. Cred în surpriza acelui moment care îl va face pe unul dintre ei să sară de pe scaun în seara galei, să simtă fiorul acela incomparabil şi să nu-i vină să creadă că el, tocmai el, este câştigătorul.
Cred în spontaneitatea acestei clipe, în magia ei şi ştiu că asta va rămâne mereu. Am întâlnit câştigători entuziaşti, fericiţi, abundând de energie; am cunoscut şi opusul acestui tip, oameni interiorizaţi, care se consumă în aşteptarea deciziei și când se aud strigaţi pe scenă şi chiar multă vreme după, nu au vreo reacţie de bucurie. Asta nu înseamnă că ei nu trăiesc intens aceste momente.
Bucuria mea, marea satisfacţie este când câştigatorul unei ediţii are ocazia să-şi vadă scenariul transformat în film. Şi da, am avut ocazia să mă bucur de cîteva ori de-a lungul acestor ani, văzând această finalitate.
E un proiect frumos şi curat, fără intermedieri, afinităţi, intervenţii şi relaţii. Au căştigat ingineri, economişti, oameni din agenţii, scriitori, jurnalişti, scenarişti pe atunci necunoscuţi. Unii au mers mai departe până la film, alţii au continuat să scrie confirmându-şi astfel această chemare, acest talent. Unii s-au oprit însă.
Secţiunea de documentare, apărută mai recent, mi-a dat ocazia să mă pot bucura de filme documentare produse ulterior de HBO, printre care se numără Circul Vesel, TSCP sau Victoria. Anul acesta va fi gata şi documentarul câştigător anul trecut la această secţiune.
Ştiu că premiul în bani nu e cel mai mare din lume, dar faptul că finaliştii vin pentru 3 zile în calitate de invitaţi HBO la TIFF, recunoaşterea, modul în care începe povestea voastră e unul frumos şi dacă vreţi să mergeţi mai departe, din acest moment ţine numai de voi. Trebuie să credeţi foarte mult în ce faceţi. Asta e cel mai important.
Eu cred în ceea ce fac. Şi aştept cu nerăbdare să vă cunosc.

Text de: Ileana Cecanu
Preluare HBO Club