vineri, decembrie 25

Citat

"Singura responsabilitate pe care o simt este aceea de a evita aproximaţia care constituie secreţia cea mai directă a ignoranţei şi prostiei."

Fellini

sâmbătă, decembrie 19

Personaje

"Trebuie să existe contrastul între normal şi bizar. Atunci când personajul arată ieşit din comun, nu te poţi identifica cu el.Însă cînd e normal şi te identifici cu el, e momentul ca ceva bizar să aibă loc".
Bill Plympton - dublu nominalizat la Oscar pentru cel mai bun scurtmetraj de animaţie (în 2005 pentru Guard Dog).

vineri, noiembrie 20

Doar

Incerc să nu mai scriu ca un spectator,uneori nu mai ştiu unde-mi lipsesc ideeile şi unde mijloacele.
Cu ceva timp în urmă îmi propuneam să postez ceva despre vizualizare,am scris câteva pagini,dar...
Propunere,via cinemagia:Datorie,un scurt metraj de Vlad Trandafir.Mie imi place foarte mult!

sâmbătă, octombrie 31

Cadou de blog

Blogul Mădălinei,Funie şi săpun,pe care-l citesc de câţiva ani şi de unde am aflat atâtea merită cu prisosinţa un cadou,aşa se face că acum la început de noiembrie, o rog să-l "ridice" de aici,iar dacă-i place să-l posteze la loc de cinste.

vineri, octombrie 16

Unde am greşit

Nu am scris multe scenarii până acum,măsură a lenei mele şi scuză a lipsei de idei valoroase,dar nu despre asta vreau să scriu aici,spre altceva se îndreaptă atenţia mea:primele mele încercări au păcătuit în primul rând din cauză că am abuzat de dialog(parte vorbită de către personaje),iar asta se datorează faptului că (mi-am dat seama întrun sfârşit!) am ascultat în copilărie foarte mult teatru(viniluri si casete) şi în felul ăsta m-am obişnuit să-mi imaginez lumea,poveştile ei prin ce aud,s-o reconstruiesc bazându-mă pe cuvântului rostit…mai putin pe vizual.Bine,dar în orice rău e şi un bine şi aşa se face că mă surprind având oarecare uşurinţă în scrierea dialogului vorbit.(Ce şi cum despre dialog putem citi pe blogul Madalinei.)
Cum am scăpat de deprinderea asta desuetă?m-am forţat să scriu mici scenarii pentru filme mute…mai multe.Cu altă ocazie voi scrie despre cum m-a ajutat Pixton.

luni, octombrie 12

Good Will Hunting

Este o vârstă minimă la care vei putea scrie un scenariu,unul care să ajungă film?Scenariul se adresează,în primă instanţă,unor oameni inteligenţi,care ştiu destule despre viaţă şi despre filme,iar ca să-i convingi să se apuce să cheltuiască bani,timp şi talent trebuie să-i surprinzi, să inovezi,să fii credibil şi original.Să fii creativ,dar şi să ai experienţa de viaţă necesară.Nu poţi scrie despre ceea ce nu cunoşti şi nu controlezi,e clar pentru noi toţi.
Matt Demon avea ,după un calcul sumar,24 de ani,iar Ben Affleck,prietenul lui,avea aproape 22 de ani când au scris scenariul ( premiat cu Oscar in 1998!)pentru filmul Good Will Hunting (1997).
Lăsând deoparte ideea de la care a plecat scenariul voi trece în revistă - totul este o presupunere,desigur-,ce ştiau si ce nu(uitându-mă şi pe biografiile lor) :
1.ştiau ce înseamnă gaşca şi prietenia,viaţa din campusul universitar(au locuit impreuna la Cambridge),viaţa de student şi de profesor universitar şi să trăieşti independent,pe propriile picioare;
2. nu ştiau(mă repet:presupun!) şi au trebuit să se documenteze şi/sau au cerut consiliere:matematici superioare şi psihiatrie…

Să răspund la întrebarea de la început: aproape că nu.

duminică, octombrie 11

Filme pe scurt,foarte pe scurt !

am dat,cu ajutorul Stumble!,de Movie-A-Minute care ne propune o colecţie de scenarii de filme reduse la esenţa mesajului lor-dacă pot spune aşa-,scrise de mai mulţi autori;am găsit ideea încântătoare şi nu m-am putut abţine să nu trec zilnic pe acolo ca să citesc noutăţile,iată o mostră dintre cele mai reuşite:

Lost In Translation
Directed by Sofia Coppola
2003
Ultra-Condensed by Doug Molitor
________________________________________


BILL MURRAY
(inaudible)

AUDIENCE
I didn't catch that.

THE END

Voi încerca şi eu...

vineri, octombrie 9

Software pentru scenarii

Pentru a scrie scenarii este util să folosim programe specializate care ne pot uşura foarte mult munca (respectă toate cerintele impuse de editare, poţi ţine fişe ale personajelor, introduce note s.a.m.d.).
Eu mă împac foarte bine cu Celtx, singurul neajuns major de care m-am lovit a fost acela că nu am putut salva în format “doc”, dar cu toate acestea îl recomand cu cea mai mare căldură.


Va doresc succes tuturor celor care cititi aceste randuri,Lucian

luni, octombrie 5

Să nu uit...

să mă las purtat de camera de filmat!

joi, octombrie 1

Români la Filminute 2009

Cinci filme din România au prins în acest an finala exclusivistă de 25 de filme a festivalului internaţional de film de un minut FILMINUTE,acestea sunt:
-HOW DO YOU DO, regizată de Gabriel Achim,
-HEATWAVE, al jurnalistului Mirel Bran,
-GELU VS. ALEX.,regizat de Bogdan Dumitrescu ,
-THE GOATS al lui Valentin Mocleasa (este favoritul meu!),
-RAPTURE,realizat de John Riley.
Mai multe referiri la aceste filme puteţi afla aici;filmele amintite mai sus,dar şi altele pot fi văzute şi votate,aici.

miercuri, septembrie 30

Concursul naţional de scenarii HBO-TIFF,2009

Iată palmaresul:

Premiul HBO pentru scenariu de lung metraj, Mimi Brănescu, pentru scenariul „Acasă la tata”;

Premiul HBO pentru scenariu de scurt metraj, Octav Gheorghe pentru scenariul "Trofeul Oase Manciu”;

Premiul HBO pentru scenariu de documentar(începand cu aceasta edţie), Adrian Voicu, pentru scenariul „Victoria, între 8 şi 9”.
Palmaresul ediţiilor anterioare îl gasiţi aici.

marți, septembrie 29

C.N.C.-evaluarea scenariilor de film

Fişă de notare a scenariului pentru filme de ficţiune
de lung metraj şi scurt metraj

Dosarul de scenariu nr.....

Criterii de evaluare: (Notele de la 1 la 10)

1. Subiectul
2. Dialogul
3. Construcţia dramaturgică
4. Potenţialul de interes şi impact asupra publicului
5. Potenţialul de reprezentare artistică şi de public pe plan internaţional

* Nota scenariului se calculeaza prin efectuarea mediei aritmetice a notelor acordate la cele 5 criterii de evaluare.

Observ că toate cele cinci criterii de evaluare au importanţă egală acordându-se credit atât scenariilor pentru filme "artistice",cât şi celor pentru filmele comerciale...
Succes!

duminică, septembrie 27

Amintiri din Epoca de Aur

Realizatorii filmului,în frunte cu Cristian Mungiu,au iniţiat pe siteul oficial al filmului un concurs cu titlul "Cea mai tare legendă urbană din 80 până azi".Cea mai reuşită/insolită poveste înscrisă în concurs ar putea să devină,la rândul ei,film.
Amănunte puteţi găsi aici.

sâmbătă, septembrie 26

Sublinierea

După avan-premiera unui film cineva din sală îi spune regizorului : “Magistrală secvenţa aceea cu cei doi protagonişti care ies din patinoar!” Regizorul îi răspunde: <<În scenariu scria doar: “Cei doi tineri ies din patinoar”>>.Aşa este,şi recunosc că acest dialog mă face să zâmbesc,dar trebuie să cădem de acord că secvenţa respectivă nu ar fi existat în film dacă nu era cerută în scenariu...

Cum va fi până la urmă?

Scenariul odata terminat(mă refer la cel care este acceptat să fie turnat) este ca un copil care va fi adoptat. Cine poate şti ce se va alege de el?Sunt şanse infime să se “împlinească” identic cu viziunea celui care l-a scris,iar cauzele sunt atât obiective cât şi subiective.Scenariile cu adevărat bune sunt scrise întro “ anumită notă” şi cer o abordare întrun anumit stil şi ar fi o mare trădare ca regizorul (uneori şi producătorul) să nu-l intuiască sau să-l renege distorsionându-l.
Bineinţeles că altfel stau lucrurile în cazul filmelor de autor,nu mai poate fi vorba de distorsiuni,de viziuni diferite;iata un punct de vedere:”Desigur fuziunea regizorului cu autorul (scenaristul,n.a.) în una şi aceeaşi persoană este posibilă,dar de obicei în asemenea cazuri,una din trăsături va predomina în mod obligatoriu asupra celeilalte şi se va dezvolta în dauna ei”, Serghei Iutkevici

vineri, septembrie 25